Meci disputat, succes meritat

Articol postat in 20.03.2016

Așa cum se anunța, meciul din etapa a XXII-a a Ligii 1 la futsal, dintre City'us și Dunărea Călărași a fost unul intens, între două echipe care au respectat jocul, numeroase faze de poartă și goluri spectaculoase. Campioana s-a impus cu 5-2, la pauză 3-2, prin golurile reușite de Liviu Ruxandari (3), Mimi Stoica (7 - din 6 metri), Fabio Aguiar (13, 33) și Emil Răducu (37). Pentru adversari au înscris Kostic (2) și Kristic (7).

Meciul începe cu golul celor din Călărași, în urma unui corner, Kostic reluând din apropierea porții. Peste numai 1 minut, tot după o fază fixă, Ruxandari aduce egalarea, cu un șut, specialitatea casei, de la aproximativ 10 metri, bară-gol. Oaspeții revin în avantaj, peste 5 minute, în urma unui contraatac, Kristic învingându-l pe Carlao, cu un șut plasat.

Szocs este faultat în careu, în momentul în care vroia să șuteze, iar Mimi Stoica înscrie cu siguranță din lovitura de la 6 metri acordată. City'us intră în avantaj la cabine, Aguiar fiind cel care înscrie golul de 3-2.

În repriza secundă, tîrgumureșenii au preferat o posesie prelungită, dar au avut și ocaziile clare de gol, Covaci și Mimi Stoica nereușind să înscrie cu poarta goală. De partea cealaltă, Călărași nu a avut șanse importante de gol la poarta lui Carlao. În minutul 33, Aguiar șutează din lateral stânga, iar portarul advers scapă mingea în poartă: 4-2. Până la final, City'us mai înscrie o dată prin Răducu, în urma unui contraatac construit ca la carte.

City'us - Dunărea Călărași 5-2 (3-2), o nouă victorie pentru formația noastră în Liga 1, neînvinsă în acest an.

Pentru City'us au evoluat: Carlao - Ruxandari, Mimi Stoica, Răducu, Szocs, C. Ribeiro, P. Ferreira, F. Aguiar, M. Duque, Covaci, Paulinho, Țipău.

City'us acumulează 50 de puncte și se menține la 1 punct în spatele celor de la Deva și Timișoara, ambele formații impunându-se în această etapă, 4-3 la Reșița și 4-1 acasă cu FK Od. Secuiesc. În etapa următoare, tîrgumureșenii vor juca la Sf. Gheorghe.

Galerie foto

Meciuri

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 7

    Autobergamo Deva

    01.09.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR CHIAJNA / SUPERCUPA ROMÂNIEI

  • KSE Tg.Secuiesc

    4 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    08.09.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR TG. SECUIESC

    - cronica meciului -
  • Muncitorul Resita

    7 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    21.09.2014 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/REȘIȚA

  • Galactic Focsani

    3 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    03.10.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/FOCSANI

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 4

    Sepsi Sf. Gheorghe

    14.10.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Clujana Cluj-Napoca

    6 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    16.10.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 2

    Autobergamo Deva

    21.10.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Dunărea Călărași

    1 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    27.10.2014 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    CSMS Iasi

    01.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • FK Od. Secuiesc

    7 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    11.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR OD. SECUIESC

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 7

    United Galati

    17.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 2

    KSE Tg.Secuiesc

    21.11.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Autobergamo Deva

    5 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    01.12.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    15 - 5

    Muncitorul Resita

    06.12.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    18 - 0

    Galactic Focsani

    01.02.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    4 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    10.02.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI/SF. GHEORGHE

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 2

    CSMS Iasi

    14.02.2015 / Ora: 19:00
    CUPA ROMANIEI-OPTIMI DE FINALA/SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    10 - 0

    Clujana Cluj-Napoca

    23.02.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    Dunărea Călărași

    01.03.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • CSMS Iasi

    7 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    06.03.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/IASI

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 3

    FK Od. Secuiesc

    24.03.2015 / Ora: 19:45
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • United Galati

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    28.03.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/GALATI

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    0 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    07.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI/SF.GHEORGHE

  • City'us Tirgu-Mures

    7 - 2

    Sepsi Sf. Gheorghe

    14.04.2015 / Ora: 17:15
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 3

    United Galati

    20.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 1

    Autobergamo Deva

    28.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Autobergamo Deva

    3 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    05.05.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 1

    FK Od. Secuiesc

    12.05.2015 / Ora: 19:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    4 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    19.05.2015 / Ora: 20:00
    CUPA ROMANIEI/SALA SPORTURILOR/OD.SECUIESC

  • Autobergamo Deva

    5 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    20.05.2015 / Ora: 18:00
    FINALA CUPEI ROMANIEI

  • FK Od. Secuiesc

    5 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    26.05.2015 / Ora: 17:15
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • FK Od. Secuiesc

    2 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    29.05.2015 / Ora: 19:30
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    Autobergamo Deva

    26.08.2015 / Ora: 19:00
    SUPERCUPA ROMÂNIEI/SALA SPORTURILOR/CLUJ-NAPOCA

  • Muncitorul Resita

    1 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    31.08.2015 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR RESITA

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 0

    CSMS Iasi

    04.09.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 8

    Pescara Calcio A5

    30.09.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    9 - 1

    Hamburg Panthers

    01.10.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 5

    Lokomotiv Harkov

    03.10.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 5

    United Galati

    06.10.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

  • Clujana Cluj-Napoca

    4 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    11.10.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR HORIA DEMIAN/CLUJ

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    7 - 2

    FK Od. Secuiesc

    16.10.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • Galactic Focsani

    1 - 10

    City'us Tirgu-Mures

    23.10.2015 / Ora: 11:00
    SALA SPORTURILOR/FOCȘANI

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 5

    Autobergamo Deva

    03.11.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 1

    Sepsi Sf. Gheorghe

    07.11.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Informatica Timisoara

    7 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    12.11.2015 / Ora: 20:15
    SALA SPORTURILOR C-TIN JUDE/TIMIȘOARA

  • KSE Tg.Secuiesc

    2 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    16.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR TG.SECUIESC

  • Dunărea Călărași

    5 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    18.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI

  • City'us Tirgu-Mures

    9 - 2

    Concordia Chiajna

    23.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • CSMS Iasi

    1 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    24.01.2016 / Ora: 16:15
    SALA SPORTURILOR/IAȘI

    - cronica meciului -
  • United Galati

    3 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    08.02.2016 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI

  • City'us Tirgu-Mures

    12 - 2

    Clujana Cluj-Napoca

    13.02.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

  • City'us Tirgu-Mures

    11 - 1

    Muncitorul Resita

    21.02.2016 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    4 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    28.02.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 1

    Muncitorul Resita

    03.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES/CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    2 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    15.03.2016 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 2

    Dunărea Călărași

    20.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    3 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    29.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI / SF. GHEORGHE

  • Imperial Wet M.Ciuc

    2 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    31.03.2016 / Ora: 17:00
    CUPA ROMÂNIEI / SALA SPORTURILOR / M.CIUC

  • City'us Tirgu-Mures

    12 - 1

    KSE Tg.Secuiesc

    05.04.2016 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • Concordia Chiajna

    3 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    12.04.2016 / Ora: 15:00
    SALA SPORTURILOR CHIAJNA

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 2

    Informatica Timisoara

    19.04.2016 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Dunărea Călărași

    2 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    23.04.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI/PLAY-OFF MECI 1

  • City'us Tirgu-Mures

    10 - 3

    Dunărea Călărași

    28.04.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ/PLAY-OFF MECI 2

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    7 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    10.05.2016 / Ora: 18:00
    PLAY-OFF / SEMIFINALA 1 / SALA SPORTURILOR/DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    Autobergamo Deva

    18.05.2016 / Ora: 19:15
    PLAY-OFF / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 1

    Autobergamo Deva

    19.05.2016 / Ora: 18:00
    PLAY-OFF / SEMIFINALE / MECI 3 / SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    6 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    23.05.2016 / Ora: 19:30
    CUPA ROMÂNIEI FINAL FOUR / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 0

    Informatica Timisoara

    31.05.2016 / Ora: 19:00
    FINALA PLAY-OFF/MECI 1/SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Informatica Timisoara

    1 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    06.06.2016 / Ora: 19:30
    FINALA PLAY-OFF/MECI 2/SALA SPORTURILOR/TIMIȘOARA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 6

    Autobergamo Deva

    28.08.2016 / Ora: 16:00
    CLUJ-NAPOCA / SUPERCUPA ROMÂNIEI

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 1

    Muncitorul Resita

    05.09.2016 / Ora: 19:00
    ETAPA 1 / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

  • Autobergamo Deva

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    11.09.2016 / Ora: 18:00
    ETAPA 2 / SALA SPORTURILOR / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 3

    Dunărea Călărași

    19.09.2016 / Ora: 17:00
    ETAPA 3 / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Clujana Cluj-Napoca

    1 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    24.09.2016 / Ora: 17:00
    ETAPA 4 / SALA SPORTURILOR H.DEMIAN / CLUJ-NAPOCA

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 2

    CSMS Iasi

    01.10.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    APOEL Nicosia

    11.10.2016 / Ora: 17:30
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

  • Pinerola Bratislava

    3 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    12.10.2016 / Ora: 17:30
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    0 - 3

    ERA Pack Chrudim

    14.10.2016 / Ora: 20:00
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

  • Sepsi Sf. Gheorghe

    4 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    27.10.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / SF.GHEORGHE / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 9

    FK Od. Secuiesc

    08.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • United Galati

    3 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    13.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI / LIGA 1

    - cronica meciului -
  • Muncitorul Resita

    4 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    18.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / REȘIȚA / LIGA 1

  • Dynamo Moscova

    11 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    24.11.2016 / Ora: 20:00
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • Sporting Lisabona

    16 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    25.11.2016 / Ora: 22:30
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • City'us Tirgu-Mures

    0 - 5

    Gyori ETO

    27.11.2016 / Ora: 16:30
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • Dunărea Călărași

    6 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    04.12.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / CĂLĂRAȘI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 2

    Clujana Cluj-Napoca

    09.12.2016 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 1

    Informatica Timisoara

    14.12.2016 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • KSE Tg.Secuiesc

    1 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    15.01.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • CSMS Iasi

    4 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    23.01.2017 / Ora: 16:30
    SALA SPORTURILOR / IAȘI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 3

    Sepsi Sf. Gheorghe

    30.01.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • Informatica Timisoara

    5 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    14.02.2017 / Ora: 18:45
    SALA SPORTURILOR C. JUDE / TIMIȘOARA / LIGA 1

    - cronica meciului -
  • Șoimii Șimand

    5 - 12

    City'us Tirgu-Mures

    15.02.2017 / Ora: 20:00
    ARAD / SALA SPORTURILOR CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • CSMS Iasi

    3 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    20.02.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / IAȘI / CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 3

    Autobergamo Deva

    02.03.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 0

    KSE Tg.Secuiesc

    06.03.2017 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • FK Od. Secuiesc

    9 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    13.03.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / OD. SECUIESC / LIGA 1

  • Informatica Timisoara

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    20.03.2017 / Ora: 20:00
    SALA SPORTURILOR / TIMIȘOARA / FINAL FOUR CUPA ROMÂNIEI

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 5

    United Galati

    27.03.2017 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 3

    FK Od. Secuiesc

    18.04.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1 / PLAY-OFF

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    6 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    23.04.2017 / Ora: 18:00
    OD.SECUIESC / LIGA 1 / PLAYOFF

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 6

    Ekonomac Kragujevac

    12.08.2017 / Ora: 17:00
    MECI AMICAL / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 5

    FCA Classic Chișinău

    13.08.2017 / Ora: 09:30
    MECI AMICAL / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    DEAC Futsal Club

    18.08.2017 / Ora: 11:00
    MECI AMICAL / TÎRGU-MUREȘ / SALA SPORTURILOR

  • United Galati

    -

    City'us Tirgu-Mures

    26.08.2017 / Ora: 00:00
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI / LIGA 1

  • Etapa 1

    Autober. Deva - CSM Poli Iasi
    Imperial WET M.Ciuc - Sepsi Sf.Gheorghe
    United Galati - City'us
    Dunărea Călărași - Inform. Timisoara
    Muncitorul Reșița - FK Od. Secuiesc
  • Etapa 2

    Autober. Deva - Imperial WET M.Ciuc
    Sepsi Sf.Gheorghe - United Galati
    City'us - Dunărea Călărași
    Inform. Timisoara - Muncitorul Reșița
    CSM Poli Iasi - FK Od. Secuiesc

Clasament

Loc Echipa Puncte
1. Autober. Deva 0
2. City'us 0
3. CSM Poli Iasi 0
4. Dunărea Călărași 0
5. FK Od. Secuiesc 0
6. Imperial WET M.Ciuc 0
7. Inform. Timisoara 0
8. Muncitorul Reșița 0
9. Sepsi Sf.Gheorghe 0
10. United Galati 0
clasament detaliat