Victorie fara drept de apel

Articol postat in 31.05.2016

City'us Tîrgu-Mureș a învins de o manieră categorică în primul meci al marii finale din Liga 1 la futsal. La finalul jocului din Sala Sporturilor, tabela arăta un 4-0 pentru tîrgumureșeni dar, dacă în dreptul campionilor ar mai fi stat încă 5-6 goluri, nu ar fi mirat pe nimeni.

Un meci excelent făcut de toți cei care au intrat pe teren, excelenți pregătiți de staff-ul tehnic. Dăruire totală pentru o victorie care ne apropie acum de cel de-al 6-lea titlu din istoria clubului. Am câștigat o bătălie, dar războiul continuă. O bătălie superbă, gustată din plin de publicul spectator, care a asistat la înfruntarea celor mai bune echipe din România.

Golurile au fost înscrise de Fabio Aguiar, minutul 8, Bogdan Covaci, minutul 12, Mimi Stoica, minutul 17 și Emil Răducu, în minutul 28. În minutul 25, Rakic, de la oaspeți a fost eliminat de pe teren, după ce a primit al doilea cartonaș galben.

La prima reușită, excelent angajat în lateral dreapta de o pasă înaltă trimisă de P. Ferreira, F. Aguiar înscrie cu un șut din prima, mingea lovind parchetul și intrând la colțul lung. Peste câteva minute, Covaci, scăpat singur cu Iancu, îl învinge pe acesta cu un lob de efect. Scorul pauzei este stabilit de Mimi Stoica, tot în situație de unu la unu cu portarul advers. Chiar dacă nu am fructificat superioritatea numerică, după eliminarea lui Rakic, la doar câteva secunde după ce Timișoara a revenit în efectiv complet, Răducu punctează cu un șut plasat la colțul scurt. De partea cealaltă, adversarii s-au apropiat în puține rânduri periculos de poarta lui Carlao, apărarea funcționând excelent și în fața lui Lupu, portar-jucător. Cea mai mare ratare a oaspeților a fost o transversală spre finalul jocului.

Victorie muncită, pe deplin meritată și un avantaj psihologic înaintea confruntării din Banat.

5-ul de start al echipei noastre:

Carlao - C. Ribeiro, F. Aguiar, M. Duque, P. Ferreira.
Rezerve:
Moldovan - Ruxandari, Dobai, Tipau, M. Stoica, Gherman, Covaci, Raducu, Szocs.

Meciul al doilea este programat luni, 6 iunie, de la ora 19.30, în Sala Sporturilor Constantin Jude, din Timișoara. Dacă va fi nevoie, partida decisivă va avea loc miercuri, 8 iunie, tot de la ora 19.30 și tot la Timișoara.

Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest succes, felicitări publicului spectator care a fost alături de echipă !

Felicitări Tîrgu-Mureș !


 

Galerie foto

Meciuri

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 7

    Autobergamo Deva

    01.09.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR CHIAJNA / SUPERCUPA ROMÂNIEI

  • KSE Tg.Secuiesc

    4 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    08.09.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR TG. SECUIESC

    - cronica meciului -
  • Muncitorul Resita

    7 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    21.09.2014 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/REȘIȚA

  • Galactic Focsani

    3 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    03.10.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/FOCSANI

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 4

    Sepsi Sf. Gheorghe

    14.10.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Clujana Cluj-Napoca

    6 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    16.10.2014 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 2

    Autobergamo Deva

    21.10.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Dunărea Călărași

    1 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    27.10.2014 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    CSM Poli Iasi

    01.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • FK Od. Secuiesc

    7 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    11.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR OD. SECUIESC

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 7

    United Galati

    17.11.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 2

    KSE Tg.Secuiesc

    21.11.2014 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Autobergamo Deva

    5 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    01.12.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    15 - 5

    Muncitorul Resita

    06.12.2014 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    18 - 0

    Galactic Focsani

    01.02.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    4 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    10.02.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI/SF. GHEORGHE

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 2

    CSM Poli Iasi

    14.02.2015 / Ora: 19:00
    CUPA ROMANIEI-OPTIMI DE FINALA/SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    10 - 0

    Clujana Cluj-Napoca

    23.02.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    Dunărea Călărași

    01.03.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • CSM Poli Iasi

    7 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    06.03.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/IASI

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 3

    FK Od. Secuiesc

    24.03.2015 / Ora: 19:45
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • United Galati

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    28.03.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/GALATI

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    0 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    07.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI/SF.GHEORGHE

  • City'us Tirgu-Mures

    7 - 2

    Sepsi Sf. Gheorghe

    14.04.2015 / Ora: 17:15
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 3

    United Galati

    20.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 1

    Autobergamo Deva

    28.04.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

  • Autobergamo Deva

    3 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    05.05.2015 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 1

    FK Od. Secuiesc

    12.05.2015 / Ora: 19:30
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    4 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    19.05.2015 / Ora: 20:00
    CUPA ROMANIEI/SALA SPORTURILOR/OD.SECUIESC

  • Autobergamo Deva

    5 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    20.05.2015 / Ora: 18:00
    FINALA CUPEI ROMANIEI

  • FK Od. Secuiesc

    5 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    26.05.2015 / Ora: 17:15
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • FK Od. Secuiesc

    2 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    29.05.2015 / Ora: 19:30
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    Autobergamo Deva

    26.08.2015 / Ora: 19:00
    SUPERCUPA ROMÂNIEI/SALA SPORTURILOR/CLUJ-NAPOCA

  • Muncitorul Resita

    1 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    31.08.2015 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR RESITA

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 0

    CSM Poli Iasi

    04.09.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 8

    Pescara Calcio A5

    30.09.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    9 - 1

    Hamburg Panthers

    01.10.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 5

    Lokomotiv Harkov

    03.10.2015 / Ora: 19:30
    UEFA FUTSAL CUP / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 5

    United Galati

    06.10.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MURES

  • Clujana Cluj-Napoca

    4 - 13

    City'us Tirgu-Mures

    11.10.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR HORIA DEMIAN/CLUJ

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    7 - 2

    FK Od. Secuiesc

    16.10.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • Galactic Focsani

    1 - 10

    City'us Tirgu-Mures

    23.10.2015 / Ora: 11:00
    SALA SPORTURILOR/FOCȘANI

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 5

    Autobergamo Deva

    03.11.2015 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 1

    Sepsi Sf. Gheorghe

    07.11.2015 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Informatica Timisoara

    7 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    12.11.2015 / Ora: 20:15
    SALA SPORTURILOR C-TIN JUDE/TIMIȘOARA

  • KSE Tg.Secuiesc

    2 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    16.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR TG.SECUIESC

  • Dunărea Călărași

    5 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    18.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI

  • City'us Tirgu-Mures

    9 - 2

    Concordia Chiajna

    23.11.2015 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • CSM Poli Iasi

    1 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    24.01.2016 / Ora: 16:15
    SALA SPORTURILOR/IAȘI

    - cronica meciului -
  • United Galati

    3 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    08.02.2016 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI

  • City'us Tirgu-Mures

    12 - 2

    Clujana Cluj-Napoca

    13.02.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

  • City'us Tirgu-Mures

    11 - 1

    Muncitorul Resita

    21.02.2016 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    4 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    28.02.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/OD. SECUIESC

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 1

    Muncitorul Resita

    03.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES/CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    2 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    15.03.2016 / Ora: 17:30
    SALA SPORTURILOR DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 2

    Dunărea Călărași

    20.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Sepsi Sf. Gheorghe

    3 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    29.03.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR SZABO KATI / SF. GHEORGHE

  • Imperial Wet M.Ciuc

    2 - 7

    City'us Tirgu-Mures

    31.03.2016 / Ora: 17:00
    CUPA ROMÂNIEI / SALA SPORTURILOR / M.CIUC

  • City'us Tirgu-Mures

    12 - 1

    KSE Tg.Secuiesc

    05.04.2016 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR TIRGU-MURES

  • Concordia Chiajna

    3 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    12.04.2016 / Ora: 15:00
    SALA SPORTURILOR CHIAJNA

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 2

    Informatica Timisoara

    19.04.2016 / Ora: 19:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Dunărea Călărași

    2 - 9

    City'us Tirgu-Mures

    23.04.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/CĂLĂRAȘI/PLAY-OFF MECI 1

  • City'us Tirgu-Mures

    10 - 3

    Dunărea Călărași

    28.04.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ/PLAY-OFF MECI 2

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    7 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    10.05.2016 / Ora: 18:00
    PLAY-OFF / SEMIFINALA 1 / SALA SPORTURILOR/DEVA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    Autobergamo Deva

    18.05.2016 / Ora: 19:15
    PLAY-OFF / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 1

    Autobergamo Deva

    19.05.2016 / Ora: 18:00
    PLAY-OFF / SEMIFINALE / MECI 3 / SALA SPORTURILOR/TIRGU-MURES

    - cronica meciului -
  • Autobergamo Deva

    6 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    23.05.2016 / Ora: 19:30
    CUPA ROMÂNIEI FINAL FOUR / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 0

    Informatica Timisoara

    31.05.2016 / Ora: 19:00
    FINALA PLAY-OFF/MECI 1/SALA SPORTURILOR/TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Informatica Timisoara

    1 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    06.06.2016 / Ora: 19:30
    FINALA PLAY-OFF/MECI 2/SALA SPORTURILOR/TIMIȘOARA

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 6

    Autobergamo Deva

    28.08.2016 / Ora: 16:00
    CLUJ-NAPOCA / SUPERCUPA ROMÂNIEI

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 1

    Muncitorul Resita

    05.09.2016 / Ora: 19:00
    ETAPA 1 / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

  • Autobergamo Deva

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    11.09.2016 / Ora: 18:00
    ETAPA 2 / SALA SPORTURILOR / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 3

    Dunărea Călărași

    19.09.2016 / Ora: 17:00
    ETAPA 3 / SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ

    - cronica meciului -
  • Clujana Cluj-Napoca

    1 - 6

    City'us Tirgu-Mures

    24.09.2016 / Ora: 17:00
    ETAPA 4 / SALA SPORTURILOR H.DEMIAN / CLUJ-NAPOCA

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 2

    CSM Poli Iasi

    01.10.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 3

    APOEL Nicosia

    11.10.2016 / Ora: 17:30
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

  • Pinerola Bratislava

    3 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    12.10.2016 / Ora: 17:30
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    0 - 3

    ERA Pack Chrudim

    14.10.2016 / Ora: 20:00
    CHRUDIM/UEFA FUTSAL CUP/MAIN ROUND

  • Sepsi Sf. Gheorghe

    4 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    27.10.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / SF.GHEORGHE / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 9

    FK Od. Secuiesc

    08.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • United Galati

    3 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    13.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI / LIGA 1

    - cronica meciului -
  • Muncitorul Resita

    4 - 5

    City'us Tirgu-Mures

    18.11.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / REȘIȚA / LIGA 1

  • Dynamo Moscova

    11 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    24.11.2016 / Ora: 20:00
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • Sporting Lisabona

    16 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    25.11.2016 / Ora: 22:30
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • City'us Tirgu-Mures

    0 - 5

    Gyori ETO

    27.11.2016 / Ora: 16:30
    PAVILHAO MULTIUSOS ODIVELAS / ELITE ROUND / UEFA FUTSAL CUP

  • Dunărea Călărași

    6 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    04.12.2016 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / CĂLĂRAȘI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 2

    Clujana Cluj-Napoca

    09.12.2016 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 1

    Informatica Timisoara

    14.12.2016 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • KSE Tg.Secuiesc

    1 - 8

    City'us Tirgu-Mures

    15.01.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • CSM Poli Iasi

    4 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    23.01.2017 / Ora: 16:30
    SALA SPORTURILOR / IAȘI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    8 - 3

    Sepsi Sf. Gheorghe

    30.01.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • Informatica Timisoara

    5 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    14.02.2017 / Ora: 18:45
    SALA SPORTURILOR C. JUDE / TIMIȘOARA / LIGA 1

    - cronica meciului -
  • Șoimii Șimand

    5 - 12

    City'us Tirgu-Mures

    15.02.2017 / Ora: 20:00
    ARAD / SALA SPORTURILOR CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • CSM Poli Iasi

    3 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    20.02.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / IAȘI / CUPA ROMÂNIEI

    - cronica meciului -
  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 3

    Autobergamo Deva

    02.03.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    3 - 0

    KSE Tg.Secuiesc

    06.03.2017 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • FK Od. Secuiesc

    9 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    13.03.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / OD. SECUIESC / LIGA 1

  • Informatica Timisoara

    7 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    20.03.2017 / Ora: 20:00
    SALA SPORTURILOR / TIMIȘOARA / FINAL FOUR CUPA ROMÂNIEI

  • City'us Tirgu-Mures

    2 - 5

    United Galati

    27.03.2017 / Ora: 18:30
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 3

    FK Od. Secuiesc

    18.04.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1 / PLAY-OFF

    - cronica meciului -
  • FK Od. Secuiesc

    6 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    23.04.2017 / Ora: 18:00
    OD.SECUIESC / LIGA 1 / PLAYOFF

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 6

    Ekonomac Kragujevac

    12.08.2017 / Ora: 17:00
    MECI AMICAL / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 5

    FCA Classic Chișinău

    13.08.2017 / Ora: 09:30
    MECI AMICAL / DEVA

  • City'us Tirgu-Mures

    6 - 3

    DEAC Futsal Club

    18.08.2017 / Ora: 11:00
    MECI AMICAL / TÎRGU-MUREȘ / SALA SPORTURILOR

  • United Galati

    3 - 0

    City'us Tirgu-Mures

    26.08.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / GALAȚI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 2

    Dunărea Călărași

    02.09.2017 / Ora: 17:00
    SALA SPORTURILOR / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • Muncitorul Resita

    7 - 4

    City'us Tirgu-Mures

    17.09.2017 / Ora: 00:00

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 7

    FK Od. Secuiesc

    01.10.2017 / Ora: 17:00
    SALA LPS / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • Informatica Timisoara

    10 - 0

    City'us Tirgu-Mures

    09.10.2017 / Ora: 16:00
    SALA C-TIN JUDE / TIMIȘOARA / LIGA 1

  • CSM Poli Iasi

    13 - 2

    City'us Tirgu-Mures

    14.10.2017 / Ora: 16:30
    SALA SPORTURILOR / IAȘI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    4 - 2

    Sepsi Sf. Gheorghe

    22.10.2017 / Ora: 17:00

  • Autobergamo Deva

    17 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    29.10.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / DEVA / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 9

    Imperial Wet M.Ciuc

    07.11.2017 / Ora: 16:00
    SALA ȘC. GEN 1 / MUREȘENI / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 10

    United Galati

    11.11.2017 / Ora: 12:00
    SALA ȘC. GEN 1 / MUREȘENI / LIGA 1

  • Dunărea Călărași

    9 - 3

    City'us Tirgu-Mures

    18.11.2017 / Ora: 16:30
    CĂLĂRAȘI / SALA SPORTURILOR / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    5 - 3

    Muncitorul Resita

    26.11.2017 / Ora: 16:00
    SALA ȘC. GEN 1 / MUREȘENI / LIGA 1

  • FK Od. Secuiesc

    14 - 1

    City'us Tirgu-Mures

    01.12.2017 / Ora: 18:00
    SALA SPORTURILOR / OD.SECUIESC / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    1 - 12

    Informatica Timisoara

    12.12.2017 / Ora: 18:30
    SALA LPS / TÎRGU-MUREȘ / LIGA 1

  • City'us Tirgu-Mures

    -

    CSM Poli Iasi

    25.02.2018 / Ora: 00:00

  • Etapa 1

    Imperial WET M.Ciuc - Sepsi Sf.Gheorghe 9 - 1
    United Galati - City'us 3 - 0
    Muncitorul Reșița - FK Od. Secuiesc 3 - 13
    Autober. Deva - CSM Poli Iasi 12 - 1
    Dunărea Călărași - Inform. Timisoara 2 - 4
  • Etapa 2

    Sepsi Sf.Gheorghe - United Galati 0 - 2
    City'us - Dunărea Călărași 1 - 2
    CSM Poli Iasi - FK Od. Secuiesc 4 - 6
    Autober. Deva - Imperial WET M.Ciuc 5 - 0
    Inform. Timisoara - Muncitorul Reșița 7 - 0
  • Etapa 3

    Dunărea Călărași - Sepsi Sf.Gheorghe 6 - 0
    United Galati - Autober. Deva 2 - 6
    Muncitorul Reșița - City'us 7 - 4
    Imperial WET M.Ciuc - CSM Poli Iasi 4 - 4
    FK Od. Secuiesc - Inform. Timisoara 4 - 4
  • Etapa 4

    CSM Poli Iasi - Inform. Timisoara 0 - 4
    City'us - FK Od. Secuiesc 1 - 7
    Imperial WET M.Ciuc - United Galati 2 - 3
    Sepsi Sf.Gheorghe - Muncitorul Reșița 1 - 4
    Autober. Deva - Dunărea Călărași 4 - 2
  • Etapa 5

    Muncitorul Reșița - Autober. Deva 1 - 11
    Dunărea Călărași - Imperial WET M.Ciuc 5 - 3
    FK Od. Secuiesc - Sepsi Sf.Gheorghe 9 - 3
    Inform. Timisoara - City'us 10 - 0
    United Galati - CSM Poli Iasi 5 - 4
  • Etapa 6

    Sepsi Sf.Gheorghe - Inform. Timisoara 0 - 6
    CSM Poli Iasi - City'us 13 - 2
    Imperial WET M.Ciuc - Muncitorul Reșița 11 - 1
    United Galati - Dunărea Călărași 5 - 2
    Autober. Deva - FK Od. Secuiesc 4 - 4
  • Etapa 7

    Dunărea Călărași - CSM Poli Iasi 3 - 3
    City'us - Sepsi Sf.Gheorghe 4 - 2
    Muncitorul Reșița - United Galati 0 - 9
    FK Od. Secuiesc - Imperial WET M.Ciuc 7 - 4
    Inform. Timisoara - Autober. Deva 2 - 2
  • Etapa 8

    CSM Poli Iasi - Sepsi Sf.Gheorghe 7 - 1
    Autober. Deva - City'us 17 - 1
    Imperial WET M.Ciuc - Inform. Timisoara 2 - 9
    United Galati - FK Od. Secuiesc 2 - 3
    Dunărea Călărași - Muncitorul Reșița 5 - 0
  • Etapa 9

    Sepsi Sf.Gheorghe - Autober. Deva 0 - 8
    FK Od. Secuiesc - Dunărea Călărași 9 - 3
    Muncitorul Reșița - CSM Poli Iasi 3 - 8
    City'us - Imperial WET M.Ciuc 5 - 9
    Inform. Timisoara - United Galati
  • Etapa 10

    Sepsi Sf.Gheorghe - Imperial WET M.Ciuc 1 - 5
    City'us - United Galati 1 - 10
    CSM Poli Iasi - Autober. Deva 0 - 3
    FK Od. Secuiesc - Muncitorul Reșița 24 - 3
    Inform. Timisoara - Dunărea Călărași 7 - 1
  • Etapa 11

    Imperial WET M.Ciuc - Autober. Deva 1 - 9
    Dunărea Călărași - City'us 9 - 3
    United Galati - Sepsi Sf.Gheorghe 13 - 1
    FK Od. Secuiesc - CSM Poli Iasi 4 - 3
    Muncitorul Reșița - Inform. Timisoara 3 - 10
  • Etapa 12

    Sepsi Sf.Gheorghe - Dunărea Călărași 3 - 4
    City'us - Muncitorul Reșița 5 - 3
    CSM Poli Iasi - Imperial WET M.Ciuc 7 - 4
    Inform. Timisoara - FK Od. Secuiesc 4 - 1
    Autober. Deva - United Galati 4 - 4
  • Etapa 13

    FK Od. Secuiesc - City'us 14 - 1
    United Galati - Imperial WET M.Ciuc 5 - 3
    Inform. Timisoara - CSM Poli Iasi 6 - 0
    Muncitorul Reșița - Sepsi Sf.Gheorghe 8 - 1
    Dunărea Călărași - Autober. Deva 0 - 6
  • Etapa 14

    Sepsi Sf.Gheorghe - FK Od. Secuiesc 5 - 18
    Autober. Deva - Muncitorul Reșița 25 - 3
    Imperial WET M.Ciuc - Dunărea Călărași 5 - 5
    CSM Poli Iasi - United Galati 1 - 8
    City'us - Inform. Timisoara 1 - 12
  • Etapa 15

    Dunărea Călărași - United Galati
    Muncitorul Reșița - Imperial WET M.Ciuc
    FK Od. Secuiesc - Autober. Deva
    Inform. Timisoara - Sepsi Sf.Gheorghe
    City'us - CSM Poli Iasi

Clasament

Loc Echipa Puncte
1. Autober. Deva 36
2. FK Od. Secuiesc 35
3. Inform. Timisoara 35
4. United Galati 31
5. Dunărea Călărași 20
6. Imperial WET M.Ciuc 14
7. CSM Poli Iasi 14
8. Muncitorul Reșița 9
9. City'us 6
10. Sepsi Sf.Gheorghe 0
clasament detaliat